Stan.

Stan, Stan, Stan … Stan.
Ma numesc Stan! Imi tot spuneam in mintea mea, voind sa par mai cald, mai calm, cu cat mai putine probleme. Ma vedeam in fata unei usi albastre asa cum numai un ciudat ar avea. Bineinteles ca sunt niste ciudati, adica doar sunt psihologi, terapeuti, psihiatrii, ciudati. Ca daca nu ar fi ei sa ne inghita toate mizeriile nu ne-am putea trata. Avem nevoie de un ciudat cu o usa albastra si cu multe acadele pe birou ca sa ne dam seama ca e ceva neinregula cu noi.
Iar ei ne detin secretele sub pretrextul unei confidentialitati supreme. Toti avem incredere in psihologi, in preoti, avocati. Dar totusi noi suntem ciudatii! Pentru ca nu luam un drops cand ne enervam, ne aprindem o tigara…
Revenind. Stan!
Ma numesc stan si am o serie de probleme. Incepand cu ziua de ieri cand am iesit ca un neispravit, indopat cu aspirine si trei grame din casa. Am surprins dimineata cu o cafea cu un bun prieten amintindu-i ca a uitat sa mai cante la vioara, se racesc partiturile. Am ras si ne-am amintit de cat de prosti eram si cum radeam inconstienti la teste pentru ca apoi sa luam noua si zece.
La un moment dat prietenul meu a plecat, amintindu-mi ca sunt singur. A curs o intreaga zi pe langa mine ca sa-mi dau seama ca e 21:00 PM. Ne-am dus la toaleta eu si inca un amic, ca intre fete, si noi. Am intrat linistiti povestind, aruncad in stanga si in dreapta cu pareri improscate cu misoginism. Cand dintr-o data auzim o femeie de servici, ca se plangea de noi ca nu folosim cabina. Am tacut, dar domnisoara insita apeland intr-un mod vulgar la obiectul nostru. I-am spus ca nu ne deranjeaza, ca din punctul meu de vedere sa-si aduca o masa si sa-si bea si cafeluta. La naiba! Sa-si ia toate prietenele sa purtam o intrega conversatie doar avem intimitate, nu!? Nu sunt camere de filmat sub gresie, ne descurcam noi cumva…
Toate cele fiind spuse, m-am indreptat inspre un local. La intrare trei tipi si o tanara balerina jucau fuzzball. Am sarit interesat cu o fisa, asteptandu-mi randul…
Tanara la un moment dat, intr-o pauza de bile, si ridica piciroul pana la nivelul capului. Doua secunde a plouat cu fetishuri in mintea mea.
La plecare, tipa se imbraca mai greu. A ramas in urma cu mine si ne-am trezit urcand scarile impreuna. Dansuri sau balet? O intreb de dragul curiozitatii. Imi spune numele ei pe care nu l-am prins si-mi zice ca e incantata. Mai imi bolboroseste ceva legat de ziua de luni urmat de intrebarea care defapt nu era o intrebare, cu o usoara tenta de nepasare: daca vrei…
Iar n-am inteles nimic! Si am plecat, ea la masinuta ei, eu la metrou.
Ma uitam la ceas si era 23:26 PM. Am ajuns la metrou, in limita bunului simt si am intrebat-o pe sclifosita de la casa daca mai circula metroul. Imi spune ferm convinsa ca mai vine unul.
Atunci cu un zambet delicat cer doua calatorii si schimb o suta de mii. Cand ajung jos sclifosita mi se adreseaza pe un ton sever si-mi spune ca nu mai circula metroul “ca l-au racolat”.Ma numesc Stan si n-am nici o problema. M-am servit cu o acadea, si am trantit usa albastra a ciudatului in urma mea, gandindu-ma la o anumita balerina. M-am uitat la urmatorul “pacient” si i-am spus: Acum stiu de ce esti un ciudat!

Floare de crin, in iad...

M-am trezit tusind, scormonind ca un autist prin stomacul meu, o mana obosita ma batea pe spate intrebandu-ma daca sunt bine. Sunt bine. Am spus tusind incontinuare si comparand viata mea cu a celor din spitale, morti vii a caror culoar este inconjurat de straini, mai mult sau mai putin interesati de viata ta care se strange din ce in ce mai mult in jurul strainilor ca te privesc si "te inteleg".
Clar sunt bine. Gandinduma la un mar intr-o pozitie statica, pe care prietenul meu uneori il transeaza sau musca efectiv din el, ironic ca o dura soarta ce-ti apartine.
Zambeste-mi crinule care care citesti...

Ella.

Mai dormi si tu, pacatosule! Se gandea cu ochii intredeschisi in timp ce-l privea cu picioarele aruncate intr-un fotoliu. El statea timid, chipurile, ascunzandu-si adevarata identitate de unul din acele mii de suflete pierdute.
Luni de zile au durat doar ore, noptiile pe care si le petreceau impreuna cu vin modest de tara ales dupa chipurile negustorilor din piata, nenumaratele ofrande aduse sexului cu lumina stinsa, toate cele ce se simplificau intr-o simpla ecuatie cu doua necunoscute.
Nimic nu rasarea nici din poze si nici din sarutul lor platonic, al carui scop era de fiecare data acelasi. Si tot dezgropand mortii nu au ajuns niciodata mai departe de punctul in care pacatosul nu mai adormea si ea prefacanduse adormita ii numara coastele intredeschise disperarii din interior.
Cu ochii inlacrimati, privea disperata in oglinda. Cu gura larg deschisa a lins oglinda, luand dulapul in brate. Si-a lipit obrazul de urmele de bale pe care le-a lasat si a inchis ochii.O voce din launtrul ei o chema la fereastra. In fiecare seara se intampla la fel, odata cu gresia, odata cu usa si de fiecare data imaginea era tot mai trista.

Woobitcha!

Trei beri, patru beri …
-Ce-ti lipseste? M-a intrebat pe un ton agresiv cu o fata de copil.
-Vodca.
-…
-Te rog…
-Nu vom mai avea de taxi!
-TE ROG!
-Bine…
Ne-am aruncat cadavrele obosite pe doua, trei banci si am inceput sa ne amuzam cu diferite fleacuri. Radeam ca niste oameni ai strazii si totusi eram destul de aranjati.
Eu, purtam o camsa neagra cu o pereche de blugi gri, rupti in genunchi. Un parpalac cu o tenta de toamna si o pereche de blugi clasici, negrii, simpli, conici si nu numai; si o esarfa, doua cu a mea! Aveam si o bluza printre noi, cu o pereche de raiati.
-Iisuse…
-Ce?
-Poftim!?
-As ucide pentru un “party”!
-Am putea sa ne gandim. Si am scos toti telefoanele scormonind prin agenda. M-am blocat pe o idee la un moment dat si l-am deblocat ca sa-l blochez la loc, telefonul, sa ma descotorosesc de el. Skins…
-Cine te suna?
-Habar n-am! Si raspunde binevoitor dar totusi lenes.
-Tocmai am facut rost!
-Ha?
-Party!!!
-Oh… pai hai sa ne miscam. Unde e?
-Aproape.
Dar bluza nu vroia sa vina… Ne-am rugat putin de el si am inceput cu nipple twistere, limbi si bale pe fata. L-am convins la un moment dat si in disperarea lui de a scapa ne-a promis o noapte. Si ne-am miscat usor, usor, mestecand guma si fumand fara oprire.
-Am putea sa dezgropam mortii!
-La ce te referi? Cu o vaga curiozitate, ce se datora tonului meu.
-Ti-am …
-?
-Am …
-Ai?
-Mi-am tras…
-Ti-ai tras?
- …O cu fosta ta.
Un pumn, pauza, si alte cateva ciupituri au urmat. Am deschis ochii si prietenul meu ma batea cum bati un caine turbat. C. incerca sa-l opreasca iar pe fundal o femeie urla ca din gura de sarpe: Politia!!! Am reusit sa ma ridic, mi-am pris manecile si am incercat sa-mi mentin echilibrul, zambind.
Cu o rasuflare grea dar totusi aprinsa s-a asezat pe o banca si a striga la biata spectatoare ca suntem prieteni. A mai strigat disperata de doua ori pentru ca apoi sa se calmeze treptat. Suprinzator si-a aprins si ea o tigara si s-a asezat langa noi. Ne-a intrebat de ce ne-am batut spunandu-ne ca odata, candva, se bateau si pentru ea. Gresit, gresit…
Intr-un aer cu putin entuziasm am sarutat-o. Avea in jur de 50. Dar nu a contat prea mult. Vroiam sa se mai bucure de inca un sarut. Am fost placut surprins de miscarile tinerei batrane. O limba moale, departe de ideea unui burete mi-a inundat gura dupa primele doua secunde, iar eu fiind cu ochii inchisi, am crezut in Effy.
Am plecat, intr-o tacere ascunsa undeva in faptele ce tocmai avusesera loc. Nimeni nu spunea nimic.
-Si? Te-ai reprofilat?
-Hahaha! Glume.
-Hai ma, spune-ne. Ti-au placut ridurile!?
-Senzationale! Daca nu erati voi ne-o si trageam.
-Pai trebuia sa ne spui atunci!
-… Wobitcha! Cu niste ochi albastrii mari, disperati si plini de ironie.